Oficialii din New York vor să evite repetarea incidentelor
precum cel din ianuarie 2009, când un avion US Airways a fost
nevoit să aterizeze de urgenţă pe râul Hudson după ce un stol de
gâşte a pătruns într-unul dintre motoarele aeronavei la decolarea
acesteia de pe aeroportul LaGuardia.
După ce investigaţiile efectuate au dezvăluit rămăşiţe ale
gâştelor canadiene în motorul aeronavei, autorităţile au autorizat
uciderea în masă a gâştelor ce trăiesc în apropierea
aeroporturilor.
Primăria oraşului va plăti pentru capturarea şi transportul
gâştelor în Pennsylvania, unde vor fi pregătite ca hrană pentru
săraci. „Decât să le aruncăm la groapa de gunoi, am
preferat să facem ceva pentru a nu irosi această resursă„,
a declarat un purtător de cuvânt. De ce Pennsylvania şi nu New
York? Pentru că niciun adăpost din zonă nu a dorit să primească
donaţia constând în carnea de gâscă.
O tentativă similară efectuată anul trecut, atunci când
autorităţile au încercat să strângă şi să gazeze mii de gâşte, s-a
soldat cu proteste din partea persoanelor care pledează pentru
drepturile animalelor.